Demnitatea, bat-o vina!

Am si eu un principiu (printre altele), ca toata lumea,de! Sunt de parere ca orice ti s-ar intampla in viata, bun sau rau, trebuie sa fi tot timpul demn, sa nu mergi cu capul plecat. Acu, eu stiu ca, "capul plecat, nici sabia nu-l taie", da parca totusi putina demnitate nu strica nimanui. Si spun acest lucru in special baietilor pentru ca m-am saturat de fosti prieteni care nu stiu cand sa renunte. 

Nu, nu sunt rea! Ca orice om, am avut si eu niste relatii, mai mult sau mai putin reusite, dar intotdeauna am stiut cand sa renunt. Nu m-am certat cu nimeni la despartire, nu am avut parte de un break-up cu lacrimi si tipete (cel putin nu din partea mea). Intotdeauna am explicat "de ce?". Acel de ce? fara de care poate ca ai mai incerca sa salvezi relatia, dar cand sti de ce, ce rost mai are?

Cel mai rau e cand te vezi cu fostul/fosta zi de zi. E greu stiu! Mi-a picat si mie pata pe cine nu trebuia, da trece, nu imediat, da trece. De ce nu putem trai ca oameni, fara replici taioase, fara remarci fara rost, fara complimente mascate("mama da ce te-ai intolit azi"-spus ironic, traducere-"arati bine azi").

Acum ca stau sa ma gandesc, chestia asta e tot din vina noastra, a fetelor. Pentru ca multe dintre noi cand incheiem o relatie "omitem" si explicatia.Adica "nu mai vreau; relatia nu are viitor" mi se pare o porcarie. Astea sunt gogosi, pentru ca nici noi nu stim de ce, da stim ca nu mai vrem. Iar barbati sunt atat de prosti(nu vreau sa jignesc, in sensul de lipsiti de cultura despre femei) incat cred ca ei sunt de vina. Pentru ca pana la urma asta urmaresc fetele: sa controleze mintea necoapta a barbatului, sa creada ca tot ce se intampla rau e din vina lor.

Am deviat de la subiect, da asta e adevarul. Asta nu inseamna ca va iert pentru lipsa de demnitate. Barbatul este, totusi, barbat si ar trebui sa se poarte ca atare.